Duminică

| | Ce scriu, Poezii

Duminică, pământul se oprește amețit și se așază la umbră,
stă cu ochii mijiți către soare,
nici mașinile nu se mai aud atât de zgomotoase,
din curți iese fum de grătar
în parc copiii aleargă, bunicii își vorbesc –
încheind „asta e”,
vrăbiile se scaldă în praf și în nisip
cu ochii mijiți către soare,
doar bunicii nu spală –
azi e păcat,
biroul din Pipera e gol,
portarul se plimbă prin parcarea pustie
fericit ca un câine dezlegat,
undeva pe o baltă un pescar visează o știucă,
cea mai mare știucă de până atunci,
ea nu știe că este visată
acolo în buza stufului
unde s-a oprit ca pământul
și așteaptă cu gura căscată
și ochii mijiți către soare.

Textul face parte din volumul: EU, PĂMÂNT BOLNAV

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.