Dialog despre Gellu Naum

| | Ce scriu

– Mă uitam la poza lui și uite, zic, se plimba în față la Cercul Militar fără vreo grijă, așa cum mă plimb eu fără vreo grijă azi. Nimic schimbat, doar lumina era alb-negru.
– cine, mă?
– Gellu Naum
– aha
– Zâmbea așa, într-o doară, parcă fără să îl intereseze că la un moment dat are să rămână o sumă de idei puse într-o formă cursivă.
– adică nu îi era teamă de moarte
– Nu de moarte, ci de inexistență. Pe mine nu moartea mă interesează, pe ea o înțeleg, are o cauză. Inexistența mă enervează însă la culme pentru că nu o pot pune într-un model, altul decât blestematul ăla de zero.
– și crezi că Naum era nepăsător față de inexistență sau cum
– Nu știu, nu știu precis, tocmai asta e problema. Mi-aș fi dorit să mă nimeresc acolo pe Calea Victoriei când a făcut poza aia și să îl întreb. Dar nu pot și mă enervez și mai tare, pentru că îmi dau seama că am limite și nu sunt atotcuprinzător.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.