Despre menuet și singurătatea stelelor

| | Ce scriu, Poezii

Sufletele sunt stele.

Armonioase, singure, luminând în întuneric.
Câteodată se întâlnesc.
Poate să se fi știut de undeva,
poate să se fi născut din praful aceleiași nebuloase.
În orice caz, fuziunea se produce din doi atomi de hidrogen,
ți-am explicat.

Câteodată se întâlnesc și atunci nu mai sunt singure.
Dansează și vibrează fără ca măcar să știe că dansează
și consumă câte puțin una din cealaltă –
acum gravitația ta, iar acum gravitația ta,
până ce rămân una și atunci, numai atunci,
se apasă atât de tare încât miezul lor devine
un punct.

El se numește singularitate și este ceva pe care
știința nu îl poate explica decât prin efectele sale.

Poate singularitatea este o poartă către o altă dimensiune
din care vin suflete, se întâlnesc, dansează un pic,
se contopesc și se întorc de unde au venit:
din două unul, din alte două unul, din alte două unul,
până când toate și toți ne vom întoarce în acel Întâi
din care a plecat totul.

Ordinea dansului – să îi zicem menuet – se numește destin.

Mie mi se pare cumva natural că suflet și destin sunt substantive neutre.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.