Descompunerea lumii

| | Ce scriu, Proza

Sunt zile în care văd lumea așa cum este, dincolo de culori și forme, de sunete, de oameni. Sunt zile în care văd lumea ca pe o idee, o singură idee ce se gândește pe sine. Iar gândul ăla sunt eu, ești tu.

Ea este construită în jurul posibilităților pe care gândul le definește, dogmatic, ca ipoteze. De aceea, când ascult pe cineva care îmi destăinuie o părere iar eu ridic din umeri spunându-i „nu neg”, mă închin de fapt Dumnezeului lumii din spatele lumii.

Nu neg. E și asta o posibilitate. Amin.

Uite, să îți povestesc o întâmplare din lumea asta pe care o văd azi. Așteptând tramvaiul am scris cam o pagină la povestirea cu Gustav și iepurele. I-am schițat chiar și încheierea, fără să îmi notez nimic, totul s-a petrecut în gând. Bineînțeles că nu îmi mai amintesc nimic, însă pagina, cuvintele, ideile au existat.

Nu cred că există realități alternative, ci una singură în care se desfășoară toate, pe măsură ce timpul gândului meu se întretaie cu timpul altor gânduri.

Ar fi o erezie să îi spun aceluia cu părerea „nu cred”, în loc de „nu neg”. Pentru că aș considera adevărul aparținând doar gândului meu, înțelegi? Adevărul sunt eu, i-aș zice atunci. Ori, noi doi știm acum că posibilitățile nu sunt nici false nici adevărate, ele sunt pur și simplu.

Să îți mai zic ceva. Pentru că eu sunt gând iar tu faci parte din ideea de lume, te pot construi. Poți fi chiar acum aici, goală sprijinindu-te de colțul acestei mese din lemn de nuc. Este o posibilitate, așa cum o altă posibilitate este că tu citești în camera de alături iar aici, ei bine, nu există nicio masă.

Acum înțelegi ce înseamnă iepurii? Totul.

Textul face parte din volumul: Despre iepuri și alte sentimente

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.