Dansează, suflete

| | Ce scriu, Poezii

mai știi podul și apa neagră de sub el,
visul cu personaje pe care le-am unit într-un singur cuvânt –
smoală?

mai știi zborul, prăbușirea?

trenurile în care trebuia să mă sui,
orașul în care mă aflam fără să știu unde?

eul pe care nu îl vedeam azi ci demult,
de am zis că nu aparțin timpului acesta?

i-am întrebat din nou pe îngeri cine sunt și știi ce mi-au zis?

dansează, suflete.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.