Da, poate se va întâmpla și asta

| | Ce scriu, Proza

fabian-perez-sabra-bar

Pictură de: Fabian Perez

Mi-a spus că ar vrea să fiu al ei o dată. Eu am râs în sinea mea, păstrându-mi însă buzele strânse într-un zâmbet cald.

Râdeam pe dinăuntru gândindu-mă la inutilitatea acelei îmbrățișări și a tot ce ar fi putut să urmeze după aceea. Cum adică să fiu al tău o dată, mă întrebam? Că doar eu nu sunt al nimănui. Bine, zic, să presupunem că rămânem aici împreună, că o să îndrugăm verzi și uscate, cuvinte fără sens în așteptarea momentului în care vor năvăli acele senzații mult așteptate, amestecul de dorință, parfum, gust de piele, pierderea preț de câteva zeci de minute a realității de care aparținem, apoi vom reveni din nou în prezent, vom îndruga din nou verzi și uscate de data asta îmbrățișati și cu gustul celuilalt pe limbă. Și vom dormi și ne vom trezi când soarele Constanței va intra sclipitor în această cameră, eu o să îți spun zâmbind bună dimineața și iar o să mă întreb, în gând, ce caut eu aici de fapt.

Să presupunem că toate acestea se vor întâmpla. Și după aceea? Cu ce rămânem noi după aceea, te întreb. Cu o amintire plăcută a unui corp, a unor senzații, poate mai mult de atât, poate cu mugurele unui viitor dor de celălalt care o să apară la răstimpuri și care o să ne facă să căutăm telefonul și să vrem mai mult? Dar era vorba să fiu al tău doar o dată, așa mi-ai spus…

Cum să știu eu sigur că asta nu se va întâmpla și că aceste secunde, minute, ore – o noapte – se vor opri mâine dimineață cu adevărat și nu te vor urmări? Pentru că dacă te vor urmări, ar fi absurd atâta timp cât eu sunt încredințat că nu pot fi al tău nici măcar câteva ore, acum, darămite să mă mai cauți după aceea în speranța că mă vei avea și mai târziu.

Asta gândeam, râzând în sinea mea, păstrându-mi însă buzele strânse într-un zâmbet cald. Tot ce am gândit a rămas înăuntru și ca să șterg orice urmă a gândului i-am spus încet: Da, poate se va întâmpla și asta.

Nu s-a întâmplat niciodată.

Era într-o vară când gândisem în felul acela, dar au existat multe alte ierni și toamne în care am trecut și am stat singur exact în același loc, exact pe aceeași piatră, uneori prăfuită, alteori înzăpezită și înghețată. Prea puțin mi-am amintit despre ea, în schimb nu mi-am uitat niciodată acel gând gândit cu zâmbetul mincinos pe buze.

Ea avea sânii mari, ochii negri și asta e tot ce mai știu. În schimb, știu exact precizia râsului meu de atunci, modul calculat în care mi-am mișcat în sus colțul buzelor, nu prea sus ca să par încântat de perspectiva propusă, nici prea jos ca să pară un zâmbet misterios, ci exact la dimensiunea potrivită pentru un zâmbet care să reflecte – chiar și așa artificial – căldură, liniște, drag și un sâmbure de speranță.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.