Cum să-ţi faci bagajul, în cinci paşi simpli

| | Opinii

dragos-serbanSoţia mea, care mă cunoaşte doar de patru ani (timp suficient să ne căsătorim şi să facem doi copii), nu m-a văzut încă în ipostaza celui care se pregăteşte de o călătorie mai lungă. Şi este uimită cu câtă uşurinţă şi delăsare privesc eu ritualul împachetării lucrurilor.

Nu am avut niciodată mai mult de un ghiozdan mic, atunci când am plecat la mare, cu excepţia situaţiilor în care am plecat cu cortul. Dacă ai cazare asigurată din start şi nu ai nevoie de precauţia unui sac de dormit, nu ai nevoie să îţi foarte multe lucuri. În cazul de faţă, pentru mine nu foarte multe lucruri înseamnă cinci.

1. Laptopul (varianta de deplasare, sau micuţul cum îi spunem noi).
2. Un polartec.
3. Un prosop.
4. O pereche de sandale.
5. Un săpun şi un pachet de şerveţele.

Mă scuzaţi, dar asta este tot ce îmi iau în geantă, în afara hainelor de pe mine. Care haine de pe mine înseamnă un tricou sau cămaşă, pantaloni lungi care pot deveni scurţi prin procedeul suflecare pescărească, ghete de hike şi o pereche de şosete, plus eşarfă pe cap. A, şi bermude care vor deveni costum de baie. În buzunar mai am cardurile şi telefonul.

Credeţi că am uitat ceva?

Frequently Asked Questions (FAQ)

– Ai uitat o carte! Cum vei citi pe plajă?
Am o bibliotecă întreagă pe telefon, citesc rar pe hârtie. Şi nu prea citesc pe plajă :P

Ai o singură cămaşă??
Da, în fiecare seară o spăl înainte de culcare, se usucă până dimineaţă. Program de discotecă nu am, aşa că nu am nevoie de haine de schimb. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu bermudele şi şosetele.

Noaptea este frig, nu îngheţi?
Cu bocanci în picioare şi polartec, nu…

Nu îţi iei nimic de mâncare?
Ba da, din Mangalia. De ce să car mâncarea câteva sute de kilometri?

Nu ţi-ai luat table sau cărţi de joc, nu te vei plictisi?
Prefer un heroes3, pe laptop, de dragul vremurilor trecute. Dar nu mă voi plictisi, garantez.

Nu ţi-ai luat rogojină! Pe ce o să stai?
Pe nisip.

Dacă îţi speli hainele seara, în ce o dormi? Nu ai pijama?
Dorm fără. Dacă îmi e frig, mă învelesc cu prosopul sau polartecul. În cazul extrem în care cazarea nu include şi pături!

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.