Confort este atunci când…

| | Opinii

mahala-interbelica

Prin 2000, mergeam să beau la o cârciumă în poarta spitalului Fundeni. Era o terasa măruntă și ieftină de cartier, dar cosmopolită, pentru că acolo beam și noi, colentinenii, dar și români veniți din toată țara pe la rudele internate.

Acolo l-am cunoscut pe unul, nu mai știu cum îl chema, un mustăcios rumen de locuia lângă un maidan în spatele secției de oncologie, spre calea ferată. Să fi avut 30-40 de ani pe vremea aia. La masă cu noi se mai aciuase unu Nelu, a murit, Dumnezeu să-l ierte, care era ceva muzicant. Stam, beam și ne uitam la mașinile care intrau și ieșeau din curtea spitalului. Niciunul dintre noi nu avea mașină. Și începem să vorbim despre lux, despre ce am face dacă am avea nu știu câți bani. Că cine din noi și-ar lua mașină și de care.

Nelu zice că nu și-ar lua mașină, dar și-ar lua o casă mai mare, cu teren întins, să poată să cânte fără să îi deranjeze pe vecini. Și eu tot casă mi-aș lua, zic, dar nu aci, una pe undeva pe la mare. Mustăciosu zice că el nu vrea altă casă, dar ar băga bani să o extindă pe asta și să o îmbunătățească. Să-și facă el niște camere alături, să tragă apă, canalizare. A, zice, și să-i pun lu bătrânu un neon pe perete afară, să rămână aprins toată noaptea. Păi de ce să stai noaptea cu lumina afară, zic. El se dă pe spate cu un gest boieresc și îmi explică: păi cum?! să ieși noaptea afară la veceu și să găsești lumina aprinsă, zice.

Carevasăzică, asta era una din ideile lui de lux. Deși își dorea apă la robinet și canalizare, plusase. Voia și budă afară cu neon aprins permanent.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.