Chipul tău

| | Ce scriu, Poezii

Crește în mine o floare ca o pâine neagră, un demon, un înger, nimic.
Demonii se transformă, pâinea se coace, abisul adulmecă.

Demonii plâng, păcatele le cad în picături
și carnea împreună cu ele,
sărmani dezpielițați
cu fiecare lacrimă îndumnezeiți.

Îngerii sunt făcuți din lumină,
lumina din întuneric,
întunericul din nimic.

Eu, nimic. Eu întuneric. Eu demon.

Chem îngerii pe o câmpie cu flori negre,
ei vin purtând cămăși albe prelungi,
îi cunosc, le-a crescut la loc carnea.

Pășesc peste ape adânci,
pentru prima dată nu îmi este teamă
de ultima respirație rece, mâloasă,
de abis, de nimic.

O simt ca pe o floare,
ca pe o pâine neagră în plămâni,
ca pe o dorință azi când totul se transformă –
demonii, pâinea, nimicul, eu.

Doar chipul tău, suflete, e neschimbat și îl văd.

Să nu se tulbure inima voastră.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.