Cherhanaua nu-i un capăt

| | Ce scriu, Poezii

Ne vom plimba, doamna mea, și anul acesta pe trotuarul din fața primăriei.
Eu te voi ține de mână și îți voi spune iată, te-am adus în centru,
tu vei râde și îmi vei răspunde că suntem la capătul lumii,
la capătul lumii noastre de adulți
și atunci care centru?

Fiecare existență are un capăt, măi,
îți voi explica serios trecându-ți degetele prin păr,
ce să-ți fac dacă centrul existenței noastre pare să fie acesta –
un sat unde se termină totul,
unde ceasul din turnul primăriei ne-a măcinat verile ca într-un creuzet:
pe tine bronzată și ciufulită pe mal,
pe mine în barcă împreună cu lipovenii după chefal.

Până într-o zi când m-am dat jos mirosind a pește, îți amintești?

Tu m-ai luat în brațe și mi-ai zis că uite, nu ne mai putem desluși unul de altul.

O fi fost de la nisip, o fi fost de la ceasul ăla, naiba știe,
cert e că în vara aia am înțeles că acolo este miezul nostru,
că eu nu mai pot să mai ies pe mare cu lipovenii
care de atunci înjură cu litere chirilice și primăria și mama lui de ceas,
că i-am lăsat în barcă mai puțini cu două brațe să tragă la năvod
și doar cu o gură de votcă mai mulți.

Ne vom plimba, doamna mea, și anul acesta pe trotuarul din fața primăriei,
nici nu-i nevoie să ne mai ținem de mână,
nimic nu ne mai poate desluși unul de altul,
nici orașe mărunte, nici veri, nici chefali, lipoveni,
nici ceasuri, nici ani,
te iubesc.

Textul face parte din volumul: MAHALA

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.