Cheia zborului

| | Ce scriu, Poezii

descui încet și ies tiptil din cubul de carton
care îmi ținea de cald și mă oprea să strig
de tot ce simt în el, ca pasăre, ca om,
m-am lepădat de cub și urlu afară în frig.

și strig și zbor, mă-nalț și-s pasăre și zeu.
jos mi-am lăsat cutia. să fie a țărânei!
nu-mi trebuie pământ când cerul e al meu,
sunt șapte ceruri sus și-n palme am șapte chei.

și urlu-n zbor și-mi strigă pasărea din mine
să nu-mi uit oamenii născuți, lăsați în urmă
în cuburi de carton ce țin de cald și-i bine.
le strig din nori să vină, ei nu înțeleg cum tună.

hai sus, le zic, și glasu-mi bubuie înfundat
precum furtuna ce-am stârnit urlându-le de sus.
ei strâng mai strâns în jurul lor cartonul ondulat
să fie cald, să nu audă, să nu mă vadă dus.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.