Cerul descusut la o încheietură

| | Ce scriu, Poezii

În fiecare noapte,
la ora trei un înger îmi aduce o lună
deasupra ferestrei spre locul în care Marea Neagră,
spre locul în care munții acoperiți cu ceai verde,
acolo unde se sfârșește Anatolia
și începe o poveste în care Caucazul, numai Caucazul,
mai jos de locul unde tătarii, numai tătarii
și mai departe mongolii, numai mongolii
în fruntea cărora marele han Ogodei a rămas o poveste
pe care ți-o spui sau nu înainte să adormi,
mai sus de locul în care s-a născut demult demonul Azazel
rămas o poveste pe care ai trăit-o sau nu,
mult mai departe de locul din care observi și visezi,
povestești, trăiești, întinerești și te joci de-a timpul
sub cerul prin care luna la ora trei îți arată soarele
ca o cusătură veche prin care intră lumina sub plapumă.

În fiecare noapte,
o lână descusută la încheietură acoperă orașul
pe care îl văd de fiecare dată pentru prima oară
cu ochii mijiți spre Anatolia, Caucaz și stepa tătărească,
în fiecare noapte, îngerul tace a pescăruș curios și mă lasă să visez
chiar dacă mai miroase a pește, a vinete coapte sau a rântaș.

Eu miros a cozonac, așa mi s-a spus.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.