Caucazul meu, iluzia unui capăt

| | Ce scriu, Proza

Nu am lucrat niciodată cu mintea, deși la prima vedere așa părea. Adevărul este că de multe ori stăteam minute sau chiar ore în fața unei hârtii albe așteptând. Timpul trecea, lucrarea trebuia terminată, dar eu stăteam paralizat în absența unei idei. Eu nu puteam să mă gândesc la o idee, o idee trebuie să îți vină de undeva. O așteptam cuminte, îi cunoșteam capriciile.

edvard-munch-fata-trei-portrete-de-barbati

Pictură de: Edvard Munch

Până la urmă venea, dar timpul petrecut în așteptare își lăsa amprenta. Rămânea în urma ei un sentiment de neaparținere, în absența gândurilor mă simțeam înstrăinat și poate de aceea visam mai degrabă locuri decât oameni.

Mara a fost singurul om care mi-a oferit sentimentul binecuvântat că aparțin unui suflet, în rest am fost atras doar de drum. Nu atât liniaritatea și siguranța lui carteziană, bine definită și lămurită în spațiu, cât asemănarea cu timpul. Și drumul, ca și timpul, este infinit dar în același timp are margini. Ne putem învârti la infinit pe această sferă aproximativă a planetei, dar fără să zburăm printre stele nu ne putem desprinde de atmosfera geoidului.

Am căutat un loc căruia să îi aparțin, căruia să simt că îi aparțin. Nu l-am găsit, de aceea m-am întors aici, acolo unde a început totul, acolo unde m-am născut, acolo unde a existat, cândva, Mara. Din cauza Marei nu am căutat alți oameni, sau cel puțin nu am căutat o casă în ei; casa mea era ea. Eram conștient de asta și probabil mi-a fost suficient să știu că mă pot întoarce undeva, că mă pot întoarce la ea.

Dacă mă uit înapoi și încerc să mă înțeleg, aflu că au existat momente când undeva în mine am dorit ca totul să se termine, am dorit să mor. Nu prin sinucidere, niciodată nu am avut acest gând, ci prin nepăsarea față de moarte. Am sfidat-o nu prin acceptarea riscurilor, ci prin ignorare. Pur și simplu îmi era totuna.

Din punctul acesta, eu am fost un învins. Am eșuat. Mi-am dat seama, la un moment dat, că obiectivul existenței mele nu poate fi atins. Socotind apoi că existența nu se sfârșește prin moarte, așa cum drumul nu se sfârșește la o răspântie, moartea rămânea singura soluție logică. Și totuși, nu o puteam alege în mod direct, trebuia să o aștept cuminte, așa cum am spus că așteptam cuminte ideile. Iar ca să nu îmbătrânesc static în așteptare, plecam mai departe și mai departe, căutând ceva ce înțelesesem deja că nu există pe pământ. O căutare oarbă și fără sens, așa cum i-am mărturisit la un moment dat într-o scrisoare.

Mara m-a așteptat mereu, înțelegătoare, iar simplu fapt că m-a înțeles și că mi-a acceptat goana fără capăt mă face să cred ca ea, de fapt, a fost ceea ce trebuia să găsesc. Nu atât pe ea, cât pe mine în ea, sufletul meu în sufletul ei. Și aici am eșuat a doua oară.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.