Cal abhaz

| | Ce scriu, Poezii

Până la piept am să îmi îndemn calul să intre în apă,
să simt valurile cu degetele de la picioare
și cu călcâiele bine înfipte în scări.

Am să trag hățurile spre stânga,
el are să se întoarcă fornăind,
privindu-mă categoric cu ochiul stâng –
nu, nu am să merg mai departe de atât,
doar țărmurile sunt ale noastre,
omule,
doar munții sunt ai noștri,
calule,
așa îmi va spune în abhază iar eu am să îl înțeleg
și am să trag de hățuri spre dreapta,
el are să se întoarcă fornăind
privindu-mă mulțumit cu ochiul drept
în timp ce vom galopa spre livada de mandarini,
undeva între Suhumi și Kelasuri.

A fost odată un cal jumătate om,
vor spune oamenii uitându-se spre Elbrus
ca înspre fruntea lui Prometeu
luminată de focul ținut strâns la piept,
a fost odată un cal ca o foame,
vor spune oamenii culegând mandarine
undeva între Suhumi și Kelasuri.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.