Bilanţ pe 2012 şi gânduri pentru anul viitor

| | Opinii

După ce în 2011 am avut o cifră de afaceri de vreo 22.000 de euro pe Şerban Media, în 2012 am înfiinţat a doua societate care încheie anul cu 9000 de euro cifră de afaceri estimată. Asta, în vreme ce prima şi-a diminuat veniturile, pe fondul unor datorii acumulate în anii trecuţi.

bilant-2012 Din punct de vedere al încasărilor, anul care se încheie nu a fost nici mai bun nici mai prost decât 2011. Pe ansamblu, veniturile au fost chiar în creştere uşoară, dar altfel distribuite.

Profitul însă a scăzut un pic, datorită scumpirii serviciilor şi utilităţilor. Partea creativă din afacere a scăzut şi ea până aproape de dispariţie, iar asta s-a resimţit cel mai mult inclusiv pe plan personal. Dintr-un business care a crescut inovând, am ajuns în 2012 un soi de call-center care a fost nevoit să respecte cu stricteţe orarul, rigurozitatea şi – implicit – plafonarea pe care o presupune acest outsourcing. Am ales această cale pentru siguranţa oferită de un contract meticulos întocmit, iar asta se vede acum în rezultatele financiare. Însă, pe de altă parte, munca de acest tip, fără îndoială mai solicitantă decât partea creativă, m-a făcut să ratez oportunităţi de dezvoltare din lipsa singurului capital pe care m-am bazat din 2007 până azi: timpul.

Trăgând linie, acesta e principalul meu regret. În primele zile ale lui 2012 am renunţat la risc şi m-am transformat dintr-un jucător într-un executant. Atunci, am avut în calcul atât responsabilitatea faţă de creditori cât şi teama de o posibilă adâncire a crizei. Am greşit. Simt că aş fi putut mult mai mult de atât şi mi-am dat seama de asta nu acu, ci în primele luni de la semnarea cotractului. Însă îmi luasem angajamentul faţă de beneficiar că îi voi furniza aceste servicii o perioadă de un an şi a trebuit să îmi respect promisiunea. Vrei, nu vrei, bea, Grigore, aghiasmă.

Planuri pentru 2013

Însă, în săptămânile următoare sunt decis să o iau de unde am rămas cu un an în urmă. Voi continua strategia începută în 2007, bazată pe experimentare şi pe punerea în practică a cât mai multor idei. Voi începe să mă adresez inclusiv clienţilor mici din agribusiness, care au nevoi specifice şi pentru care va fi necesară o altă abordare.

Pentru a diminua riscul, voi renunţa la o parte din furnizori şi mă voi baza din ce în ce mai mult pe resurse proprii. Totodată, voi investi în produse proprii şi voi scădea numărul clienţilor pentru care fac outsourcing.

Asta înseamnă că anul viitor voi fi vinovat de apariţia unor nume noi în segmentul online de agricultură din spaţiul .ro şi împreună cu ele de apariţia unor servicii inexistente azi. Voi relua inovaţia ca principal vehicul aducător de resurse şi venit.

Am multe planuri, dar sunt conştient că e posibil în orice moment să schimb direcţia cu 180 de grade, în funcţie de oportunităţi. Aceasta e frumuseţea şi realitatea antreprenoriatului şi sunt convins că voi reuşi şi că în 2013 voi trage linie iar din punct de vedere financiar lucrurile vor sta chiar mai bine decât azi.

Nu în ultimul rând, 2013 îmi va aduce mai mult timp, pentru mine şi pentru familie.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.