Biciul marelui cer albastru

| | Ce scriu, Poezii

În fiecare noapte,
marele han Ogodei se scobește cu degetul în piept
și ascultă atent ceea ce pare a fi un țipăt de pescăruș.

Cum adică să nu ai emoții,
l-a întrebat cineva mai demult.
Uite așa, mormăie hanul în barbă,
iei un deget neapărat cu iarbă sub unghie
și te scobești în piept până nu mai rămâne nimic.

Apoi, aduni de pe jos ce ai scobit;
le împletești frumos ca pe o șuviță lungă
și legi în vârf un ciob ascuțit.

Iată ce bici, mormăie hanul în barbă.

Afară, în fața cortului,
caii nechează mulțumiți
că biciul acela nu este pentru ei.
Doar pescărușii par să simtă ceva.

În fiecare dimineață,
marele han Ogodei rămâne o poveste
pe care ți-o spui sau nu înainte să adormi.

Textul face parte din volumul: PÂINE NEAGRĂ

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.