Austriacul a avut dreptate

| | Ce scriu, Poezii

Uneori îmi place să cred că nimic altceva nu contează în afară de muzică.
Muzica unui finlandez mustăcios, cea a unui austriac cu părul rebel,
cea a stelelor care își consumă hidrogenul,
a râmelor care ies din pământ,
a gândurilor mele.

Austriacul a avut dreptate: o simfonie trebuie să cuprindă în ea lumea.
Aș fi vrut să îl întâlnesc viu, așa cum azi pot să întâlnesc râme vii
și să mă uit la stele gândindu-mă că timpul e fluid,
așa cum azi pot să mă aud pe mine gândind viu
spunându-mi că nimic altceva nu contează în afară de muzică.

Felul în care îmi reiau ideile și le proiectez pe diferite planuri
i-ar fi plăcut austriacului, ar fi văzut aici o ordine și o severitate
la fel de țepoasă și infatuată precum o mustață temeinic aranjată.

Uneori, îmi place să cred că nu există în mine temeri,
că nu există gânduri și nici timp,
că sunt muzica unei stele care și-a consumat hidrogenul
și se transformă într-o gigantă roșie.

Oamenii m-ar asculta vibrând și ar crede că sunt viu acum,
privindu-mă prin timpul lor fluid.

Unul din ei și-ar da seama că eu sunt, de fapt,
o proiecție a ideilor unei stele,
o stea plină de muzică și de idei care m-a gândit înainte să se stingă.

Felul în care stelele își reiau ideile și le proiectează pe diferite planuri
i-ar fi plăcut austriacului, ar fi văzut aici o ordine și o severitate
la fel de țepoasă și infatuată precum o mustață temeinic aranjată.

Austriacul a avut dreptate: o simfonie trebuie să cuprindă în ea lumea.

Mi-ar plăcea să am timp să mă gândesc la tine atunci când o să mă sting,
eventual să îți cânt ceva, așa secat de hidrogen cum aș fi.


mahler-sibelius

Fragment din cartea Sibelius, Andrew Barnett, 2007, Yale University Press

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.