Animus anima

| | Ce scriu, Poezii

Nu știu dacă și tu realizezi că deja a trecut un sfert din anul ăsta
care abia a început.

Ea a intrat în birou ca să nu îmi spună nimic,
un nimic prelung și grav pe care îl expune
stând în picioare, înaltă, cu ochii pe geamul deschis.

Eu tac și uitându-mă la ea realizez că schimb timpurile și persoanele anapoda
și că Negustorul de mătăsuri a ajuns abia la capitolul patru
iar acum mă odihnesc în onirism, în existențialism,
în felurite alte isme și îmi doresc să iau o pauză
de limbă maternă,
că ce vină am eu că mama a fost româncă,
ar fi putut să poarte basma și să culeagă ceai în Lazistan
iar atunci nu aș fi scris mai sus „limbă maternă” ci „lazuri nena”
sau uitându-mă pe geam împreună cu cea care tace
nu aș mai fi gândit „primăvară” ci „bahar”.

Ea a ieșit din birou terminându-și tăcerea rapid
precum astă vară dorințele dimineților din 2 Mai
consumate înghesuit și icnit într-o cameră cu pereții subțiri,
a ieșit lăsând în urmă șapte pisici la fel de tăcute
în loc de o fustă scurtă mototolită lângă prag.

Realizez că schimb timpurile și persoanele anapoda,
că mai am o oră și jumătate până la prima întâlnire de astăzi,
că doar până atunci cuvintele mai au voie să mi se așeze
leneșe și senzuale, pisicești, calde, firești și umane,
apoi îl voi trezi pe celălalt din mine
și îl voi lăsa să ia controlul energic, hotărât,
sigur pe el,
cu discursul organizat și punctat.

Uite, îi voi spune, ia tu corpul ăsta că a răsărit soarele,
spală-l, trezește-l și du-te să faci bani,
eu mai rămân un pic aici să mă gândesc la subtilitățile
etimologice dintre persana veche, urdu și paștună.

Textul face parte din volumul: MAHALA

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.