Amintiri din vremea lăcustelor

| | Ce scriu, Poezii

Strângeam din dinți acum o veșnicie,
cât o mai fi de-atunci?
Păi nu știu, să tot fie.
Strângeam din dinți voind eu să mă nasc.
Nu am putut atunci, ci-acum 35 de ani,
în București, cu toate că voisem în Damasc.

Ce mult mi-a mai luat… și cum s-a nimerit!
Eu, cititor în stele, neguțătorul de mătăsuri
ce colindam Levantul cu dromaderul meu iubit,
ajuns-am să renasc între mașini și blocuri.

Acum, de ziua mea, încet mi-aduc aminte.
Dansam printre nisipuri și mă chema Jebel.
Asta am fost atunci, dar ce am fost mai înainte?
unde mă duc, de când, de unde vin de fel?

Mă trag dintre balauri, din spiriduși, din zmei?
Sau poate din pământ. Îl simt cum mă mai cheamă,
când suntem eu și câmpul și cerul și ne vorbim în trei.
Eu dumneata le spun, că nu suntem de-o seamă.

Măi cere, măi pământe, cum o mai duci matale?
Ia, ce-o vrea Dumnezeu, noi bine, mulțămim.
Că bine spuneți! de aceea, găsesc că e cu cale
să zic și eu, de ziua mea, ca voi: mulțam că mai trăim.

amintiri-din-vremea-lacustelor

Vas asirian

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.