Al doilea eu

| | Ce scriu

Uite ce e,
trebuie să îmi povestești.
O să te țin de mînă și tu o să îmi spui
cum te-ai abandona celor mai ascunse fantasme,
atât de improbabile, atât de primejdioase
încât le-ai închis undeva de unde nu răzbat
decît secvențe care îți alunecă de pe ceafă pe spinare.

25 decembrie 1999

Crăciunul trist al iernii mele rămâne singurul organ al strigătului de dincolo.
Crăciunul va rămâne singur, noi vom rămâne singuri,
de dincolo vreau Leru-i ler, vreau Florile-s Dalbe
dar nu aud nimic, decât viitorul sec
al celor ce cunună flori de vară pe morminte de iarnă.

Vom muri cu toții abia atunci când cei cu viață
vor fi atinși de blestemul nemărginirii.

1 ianuarie 2000

Lichidul, în forma sa cea mai pură, curge sub formă de note muzicale. Este prima lecţie pe care o vei primi de la mine. Până să înveţi să faci cuvinte trebuie să înveţi să le asculţi cu alte urechi. De aceea să te gândeşti mereu că lichidul pur curge sub formă de note muzicale. Se pare chiar că Nilul curgea odinioară în ropot de tobe la izvoare, pentru ca în Deltă să se transforme în mângâieri de liră.

Mai, 2001

Suntem oameni și este de datoria noastră sa visam. Pe toate le vrem și toate ne vor pe noi.
Atracţia spre imperfecţiune ne este dată de însăşi natura imperfectă a omului.
Poate că natura muzicală a omului este dată de natura muzicală a omului.
Prin analogie, aşadar, orice ne este dat de natura de orice a omului. Şi unde este atunci liberul arbitru?
Dacă, bineînţeles, orice ne este dat de ORICE.

15 septembrie 2002

Lăsaţi-mă să îmi termin ţigara liniştit, lăsaţi-mă să îmi termin paharul fără grabă. Lăsaţi-mă să scriu şi lăsaţi-mă să gândesc. Lăsaţi-mă să visez pentru că doar aşa pot fi acolo unde vreau, pot fi acolo unde vreţi, pot să vă simt şi să îmi prezint colţii în faţa voastră.

Lăsaţi-mă să muşc din frunze moarte pentru ca mai apoi să dorm liniştit pe ele, lăsaţi-mă să mă cred parte din inima pădurii, parte din galbenul soarelui şi din argintul lunii.

Lăsaţi-mă să fiu parte din voi, asta pentru că nu aveţi de ales.

19 septembrie 2003

M-am născut o dată cu timpul meu. M-am născut primăvara, într-o dimineață geroasă, târziu de geroasă. Voi muri iarna, după o lungă toamnă a aducerii aminte, sunt sigur de asta așa cum sunt sigur de timp. O lacrimă a celor duși, trăiți și osteniți, îmi va fi de ajuns pentru a înfrunta cele din urmă.

Mamele obosite de atâta lapte, copiii osteniți de joacă, bătrânii obosiți de viață îmi vor fi de ajuns pentru a ști, pentru a retrăi și muri din aceleași ale mele amintiri.

Cineva nu știa să scrie. I-am spus nu-i nimic, uită de asta. Vorbește cu mine. Vorbește-mi și te voi înțelege. Cântă-mi și te voi auzi.

Urlă-mi și dacă urletul tău va fi doina mea de noapte bună te voi iubi negreșit, cascada mea veșnic căzătoare. Steaua mea urcătoare pe cerul zodiilor, pe cerul Sumerului și pe cel al Fenicienilor atât de fericiți pe mare, atât de iubiți de cântecul valului ce linge capătul de sus al punții în zilele cu furtuni domoale, precum sufletul nostru cerul în zilele de august.

Te voi auzi dragostea mea, așa cum aud secundele bătând tactul pe lemnul balustrăzii dinspre pupa.

Un pian bolnav de tuberculoză, asta sunt. Bolnav de moarte scuipând sânge pe corzi. Murdărind albul unei melodii cu sângele morții.

Am întâlnit odată un obosit, un om atât de obosit încât se ruga cu disperare să moară, să se culce vara la umbra unui tei inflorit și sa adoarmă în bătaia vântului precum o frunză veștedă, să adoarmă pentru vecie și să nu se mai trezească. Nu a reușit însă decât să tragă un pui de somn la umbra aceluiași tei. Și să racească din cauza bătăii vântului.

4 martie 2006

Ohohohoh, Doamne ajută-mă să mă feresc, Doamne dă-mi putere să mai răcnesc o zi, Doamne ține-mă în viață încă o zi să îmi răcnesc puterea și conștiința. Să îmi răcnesc creierii și constiinta în viața amară de zile cu zile, de ore cu ore care se trec năpăstuite în adormirea ființei noastre de prima dată;

8 septembrie 2006

Azi vocea ta este ca un cuțit, tu cărând o cruce de argint peste mormântul fetei în alb. Tot timpul am fost o rugăciune la numele ei.

15 martie 2007

Când mă aud chemat de strigătul delfinilor, încerc cu vârful limbii aerul, să văd dacă este sărat. Miros ca lupul, șezând în două labe, ce îmi aduce vântul. Simțind doar pește de baltă, mă trezesc pe malul Colentinei mele. Of, Doamne, de aș fi mirosit ceva sărat și putrezit a alge! Îmi este dor de marea mea, pustie și neagră ca smoala. De-aș fi plecat mai des acolo, poate o sămânță din mine ar fi găsit popas și ar fi lăstărit un nou șerban din alge putrezite. Ce ai putea, mai mult, să îi ceri vieții?

Dans

Când muzica îți roade din abdomen câte o bucată de ficat pentru fiecare notă, viața îți pare asemeni unei melodii pe care o vrei fără sfârșit.

Dansul lumilor, dansul organelor, dansul stelelor te proiectează cu fiecare sunet într-un cosmos nesfârșit prin care rătăcești în cautarea Dirijorului. Și nu poți să nu te întrebi dacă suntem oameni, suntem dumicați de ficat roșu sau praf de soare.

Relația sunet-om stă sub semnul egalității între mișcare și timp. Timpul nu este universal, universal înseamnă doar infinitul raportat la condiția de om, iar omul la picături de sânge din ficat. Universal este doar Dirijorul.

3 aprilie 2007

Ei da, sunt păcătos! Mă îmbăt cu mirosul florilor de zarzăr, pierzându-mi secunde prețioase în inconștiența provocată de extaz. Hotărâți o prohibiție a primaverii, dacă mă vreți treaz pe mai departe.

Se desfrunzesc pomii primăvara și îi jelesc privighetorile fără pene, e ultima primăvară și de atâta jale înfloresc teii cu rădăcinile în sus; diminețile noastre se prăpădesc și ele în întunerec.

Cineva mi-a spus: uită-te în ochii unui lup ca într-o oglindă roşiatică. Vei fi surprins de vedenie.

august 2007

Sunt un Sfânt și mi-am luat concediu. Vreau să mi-l petrec pe Pamant. Vreau să trăiesc o lună nesfânt, printre nesfinți. Vreau să iubesc cu carnea, să beau nectar din ambrozie de struguri, să mă agit o lună în păcat.

ianuarie 2008

eu nu petrec niciodata singur, petrec cu morții și cei duși s-or bucura poate de petrecerile mele.

ianuarie 2009

În ziua asta cuvintele mi-au murit. Au murit înaintea gurii și înaintea minții. Nu, nu am raămas mut. Cuvintele pot fi în continuare spuse, dar nu mai pot fi concepute. Înlănțuirea lor, sensul lor s-a pierdut. Afară picură streșinile ca sângele în perfuzia operatului.

cîndva în 2009

Îmi urlă morții în sânge! Îmi urlă glasurile lor în gâtlej și le simt dorurile, le simt dorințele în pieptul meu viu și cald. Iubirea de viață e nemuritoare și se transmite ca un virus neobosit, din piept în piept, din mort în viu, precum crengile unui arbore genealogic care ne strînge pe toți laolaltă. Ce mulți suntem, Doamne, pe un singur pământ.

Am petrecut aseară, în cimitir… Am petrecut alături de bunelul meu, am băut cu el prin gura cerșetorilor zdrențăroși și cu cuvinte aspre. Îmi este dor de icoana mea, de icoana copilăriei mele, la care învățasem să mă rog singur. Ce ați facut cu ea?

sfârșit

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.