Ajaruli dialogis

| | Ce scriu, Proza

Dorul este efectul unei dezordini, unei alcătuiri incomplete în spațiu și timp. Dacă până la urmă nu se ajunge la un echilibru, apare un paradox.

Iar universul se apără de paradoxuri prin distrugere, prin eliminare. În natură nu pot exista paradoxuri. Astfel, oamenii pot să moară de dor iar asta se întâmplă atunci când ultima posibilitate de reunire a întregului dispare ca soluție reală.

Am înțeles asta pe insula Giresun, când m-am întrebat ce ar fi dacă aș rămâne aici pentru totdeauna. Pentru totdeauna ar fi însemnat foarte puțin, pentru că tăind orice legătură între mine și țărm aș fi tăiat orice legătură între mine și ea. În schimb, alegând să merg mai departe, existența mea va continua pentru că în pofida dorului va exista mereu opțiunea de a mă întoarce. Atunci când opțiunea aceasta nu va mai fi valabilă, probabil voi muri.

Când m-am suit în barcă, încă aveam în buzunar scrisoarea de la ea în care îmi spusese „te sărut și te aștept”.

– Da, trebuie să mă aștepți, i-am șoptit cu fața îndreptată spre bucata ei de Mare Neagră. Altfel vei muri, iar eu va trebui să mă întorc aici pe insulă. Pentru totdeauna am să mă întorc și am să plâng, înainte să închid ochii, incompleta noastră alcătuire.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.