Abascantos și Zosime

| | Ce scriu, Poezii

Mai devreme sau mai târziu, totul se schimbă
și din întreg rămân frânturi
așa cum din oameni rămân amintiri,
de cele mai multe ori nici ele.

Trebuie să fii cu adevărat norocos
pentru ca numele tău să trăiască suficient
încât cineva cu o cafea în mână
să rostească după două mii de ani,
plimbându-se prin orașul tău:
aici a trăit Abascantos cu soția lui, Zosime.

Trebuie să fii cu adevărat norocos
pentru ca cineva să știe că tu, Abascantos,
purtai barbă scurtă și rîdeai când Zosime
își desfăcea părul seara și îți turna vin
cu mâna dreaptă în timp ce cu stânga
te mângâia pe ceafă,
așa cum stăteai așezat la o masă de lemn
ștearsă cu frunze de mentă și pelin.

Mai devreme sau mai târziu, totul se schimbă
și din întreg rămân frânturi
care mai zăbovesc un pic,
câteva milenii
până se șterg și ele cu totul
și atunci întregul devine un os al altui întreg,
Abascantos o falangă din Tomis,
Tomisul o coastă îndepărtată a Romei,
Roma o singură respirație a omului –
cam cât un abur din cafeaua celui care citește azi pietre
și se pregătește să se înșire liniar, os cu os,
de-a curmezișul temeliei unor case
nezidite.

Lui Abaskantos, fiul lui Socrate, soțul Zosimeei. Zeii tăi să te aibă în pază.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.