A treia narațiune în Tbilisi

| |

În Tbilisi, alchimia kartveliană începe în momentul în care cineva îți spune „ce mă bucur că am început să te aud când îmi scrii”. Tot ea se desăvârșește când cineva îți spune „mi-e teamă c-ai să mă părăsești”.

Înțelegi, atunci, că mințile au fermentat împreună, că nu mai ai cum să separi strugurii albi de cei negri dacă aceștia au devenit deja vin. Eu nu mai sunt eu, Matilda nu mai este Matilda, noi suntem vin și suntem meniți să îmbătrânim așa împreunați în beciurile subconștientului nostru.

Când am auzit cuvântul a părăsi, m-am gândit la o sticlă goală, prăfuită și singură, uitată pe un raft. Da, părăsirea înseamnă singurătate și uitare, mai înseamnă golire și răceala venită din siguranța goliciunii sufletului – nimeni, niciodată, nu o să mai bea vinul ăsta fermentat din struguri negri și struguri albi, pentru că vinul nu mai există.

M-am mai gândit la un nebun care cu ochii împăienjeniți destupă sticla și o varsă pe pământ. „Ai să mă părăsești” înseamnă că nebunul sunt eu. Aș putea fi vreodată el?

Da, aș putea. Asta am simțit în ziua când mi-a dat o floare, pentru prima dată în viața mea am primit flori de la cineva viu, de la cineva alcătuit ca mine din carne și sânge. Până atunci, primisem flori doar de la copaci și de la pământ. Iar acum tot despre pământ era vorba, aveam să înțeleg.

Pentru că știam că voi pleca într-o zi, eu cu rădăcinile mele.

Fragment din romanul: Negustorul de mătăsuri

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.