20 de minute

| | Ce scriu, Proza

Așteaptă-mă aici, mi-a zis, mă întorc imediat. Și a intrat în magazin să își cumpere nu știu ce, că nu a vrut să îmi spună.

20-de-minute

Am urmărit-o cu privirea până când s-a pierdut în aglomerație, se strecura grăbită făcându-și loc printre oamenii care stăteau cu ochii spre vitrine. Pe oameni deja nu îi mai auzeam, mă pierdusem în zumzetul lor întrerupt din când în când de câte un râs zgomotos de fată.

Acum îl aud doar pe bătrânul care cântă la vioară așezat pe banca de piatră pe care își întinsese un palton vechi, să nu fie rece. Cântă un vals scârțâit și nu se uită la nimeni, privea în gol și mi-am zis iată încă un om pierdut aici alături de mine. El nu așteaptă pe nimeni și probabil nici de la viață nu mai are alte așteptări în afară de cei câțiva lei pe care avea să îi strângă și să-i numere din pălăria așezată în fața băncii.

Oare câți bani avea să numere? Fac câțiva pași înspre el și trag cu ochiul. Îl privesc pe el și mă gândesc la mine. Dar eu, eu ce așteptări am de la viață? Și cum de îmi permit de aici să gândesc despre oameni și așteptările lor?

Sunt momente în care simt că nu judec bine, nu în sensul vreunei tulburări sau amețeli, nu. Sunt momente în care altcineva gândește în locul meu, cineva care judecă și dă sentințe, izbește cu un ciocănel de lemn – tac, tac – și zice în mintea mea ăsta e urât, ăsta e prost, ăsta nu are multe așteptări de la viață. Și iarăși, tac! cu ciocănelul în masă.

Eu îl dibuiesc, știu când vine după sentimentul de prealimpede și atotputernicie care se așterne pe simțuri și care îmi zice tu poți să atingi stelele, știi? Tu ești mai presus de oamenii aceștia! Tu cunoști atât de multe lucruri…

Nu sunt eu acela și uneori îmi vine să intru înăuntrul conștiinței mele și să îl scot de guler afară întrebându-l franc: cine ești, măi musiu?

¯

Bătrânul a tăcut și și-a așezat vioara alături pe bancă. Își strânge banii și mă observă că mă uit la el, feresc privirea și fac câțiva pași în direcția opusă, înapoi spre intrarea în magazin. Mă urmărește în continuarea cu ochii, scot telefonul și mă uit la ceas, trecuseră zece minute de când stăteam singur aici. Nu că mi-ar fi păsat cât e ceasul, dar am vrut să scot telefonul ca să îi dau de înțeles că aștept pe cineva, că nu de el sunt interesat.

A plecat. Se îndepărtează încet. Merge drept și deloc gârbovit, nu ai fi zis, după felul ghemuit în care stătea pe bancă. În definitiv, nu îmi păsa și nu mă interesa cine este. Mai important era cel din mine care venise din nou și pe care nici de data asta nu avusesem curajul să îl scot afară de guler și să îi pun întrebarea.

Pe jos, o hârtie. Rămân cu ochii ațintiți pe ea și încerc să citesc. „Draga mea, am venit astăzi și…”

Mai jos e pătată cu ulei și nu înțeleg ce scrie. Cine o fi cel sau cea care își împachetează pateurile sau gogoșile într-o foaie adresată dragei sale? Probabil draga își pierduse din importanță, sau poate întâmplarea, rostul venirii sale nu mai era de actualitate și a găsit de cuviință să își țină gustarea în acea hârtie.

Dar draga mea, ce o mai face? Mă uit iarăși spre magazin, nu o văd. De un sfert de oră stă acolo. Știu că la ea vin imediat poate să însemne și jumătate de oră. Dar e în regulă, nu e grabă, de data asta nu mă simt stingher aici între oamenii care merg grăbiți pe pietonală. Unde s-or grăbi și de ce?

De exemplu, fata asta căreia pardesiul argintiu îi flutură leneș peste colanții negri. Tocăne cu tocurile pe pavaj și reușește să îi cadențeze pe restul din jurul ei, care nu poartă asemenea flecuri zgomotoase. Toc-toc, toc-toc, și oamenii parcă merg exact în ritmul impus de ea.

Sau bărbatul în costum negru cu dungi, care se uită la telefon în timp ce se mișcă atent, să nu lovească pe cineva. O fi vreun mesaj important, vreun email de la firmă sau de la instituția unde lucrează. Că doar nu o citi și el mesaje de la draga lui în timp ce se plimbă cu încetinitorul prin aglomerație. La urma urmei, de ce nu… poată că draga lui e mai importantă decât firma sau intituția.

Dar uite-o și pe draga mea, în ușa magazinului. Mă uit la ceas, au trecut fix 20 de minute de când a zis că iese imediat. E bine, mă așteptasem să întârzie 30.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.