Păpușarul și răsadurile

| | Ce scriu, Proza

Azi a fost primăvară după ce multă vreme a fost iarnă, azi a fost atât de cald încât am simțit cele două palme uriașe ridicându-mă de pe scaun și proptindu-mă de brad, în curte, ca pe o cazma.

Pune mâna și sapă, că e cald, mi-a zis Păpușarul alcătuit din două palme uriașe (el atâta e, două palme – una din ele cu un ochi și cealaltă cu o gură). Eu am săpat, ce era să fac, după aia dacă tot am săpat am pus și o răsadniță cu ardei iute, după aia dacă tot am săpat am înfipt cu degetele în pământ 54 de semințe de „nopticioasă” și mă gândeam că trebuie să fie ceva erotic și trupesc în asta, în felul în care pământul tresărea umed și cald sub atingerea arătătorului meu care îl scormonea pentru că primăvară și soare.

Cu toții avem păpușari și pământ. Instincte și receptacul.

Eu aș fi vrut să scriu despre mongolul Ogodei în seara asta sau despre Ion al Glanetașului, dar tot Păpușarul mi-a zis nu, scrie despre despre răsaduri. E vremea lor.

A, și mi-a mai spus să îmi croiesc o cămașă de cânepă dintr-o singură pânză necusută. Nu mi-a zis de ce.

Etichete:

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.