„eu niciodată nu beau singur” – aşa scriam prin 97-98

| |

E în lista mea o fată de care îmi place tare mult, că seamănă cu mine, ăla din înăuntru. Şi fata asta era azi puţin tristă şi bea bere, aşa cum făcusem şi eu tătă viaţa până acum nişte ani. Numai că bag seamă că lucrurile au evoluat de aşa natură că e aproape imposibil să mai bei singur, cu atâtea feisbucuri şi reţele sociale. E imposibil să nu găseşti vreun cunoscut cu care să ciocneşti virtual, mai ales acum când românii îl plecaţi câtă frunză şi iarbă pe te miri unde, de nici nu mai contează fusul orar.

Şi îmi aduc aminte că eu beam mai ales noaptea, că era linişte şi netul mai ieftin (dial-up, doh!) asta când a apărut şi ăla. Eu când nu beam cu alţii, beam singur şi asta se întâmpla cel mai des, pentru că aveam de unde – avantajul celui care deţine şi lucrează viţa-de-vie.

Beam, ascultam muzică, citeam şi scriam. Odată îmi amintesc că am scris o chestie tare drăguţă, care se potrivea anilor ăia: „eu niciodată nu sunt singur, întotdeauna beau cu cei duşi”. Nu am hârtia în faţă, dar ceva de genul. Asta, pentru că la câteva înghiţituri, vărsam un pic pe jos, pentru sufletul morţilor.

Mâ gândesc că acum e mai greu să faci asta, când vii sunt mult mai prezenţi şi mai aproape în viaţa noastră, măcar aşa ca noţiune.

Cuvântător, agricultor, antreprenor, muncitor, visător, cititor, ascultător, departe călător. Îndrăgostit de popoarele din jurul Mării Negre și din Asia Centrală.